BCRFundatia Noi Orizonturi editatonlinelogomaker-092914-2128-1092914-2129-2 editat final mai micasociatia-maia

pusculita porcusor editat

 

 

 

 

Fundaţia Noi Orizonturi, în parteneriat cu Asociaţia Kleine Schule şi Asociaţia Maia, au susţinut cursuri de responsabilitate şi educaţie financiară prin Simona Mitrea, Dana Ichim, Diana Preda în Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru copii, tineri şi persoane defavorizate.


Programul de educaţie financiară „Trainerii de responsabilitate financiară”, a fost iniţiat ca parte a proiectului finanţat de BCR, în cadrul platformei-program Școala de Bani.
Trainingul „Educaţie financiară” a fost livrat sub formă de module, în mai multe locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, în perioada 15 februarie – 31 mai 2013. Nevoile la care a răspuns cursul au fost lipsa informării despre cum se cheltuiesc banii şi consumul excesiv, temele abordate fiind responsabilitatea financiară, educaţia financiară, buget, economisire, împrumuturi, negociere. Metodele de educaţie non-formală utilizate au avut la baza jocul de rol, prezentarea, dialogul, dezbaterea.
Obiectivul programului a fost generarea unei atitudini de schimbare a comportamentelor financiare ale tinerilor prin cunoaşterea, dezvoltarea şi exersarea unor modele de responsabilitate financiară adecvate contextului economic actual.
Cursul s-a axat pe familiarizarea cu noţiuni şi instrumente financiare de baza (buget, nevoi vs. dorinţe, economisire, cont curent, card de debit/credit, împrumut bancar, negociere), planificarea din timp a cheltuielilor, realizarea unui buget, modalităţi sănătoase de gestionare a resurselor financiare, cunoaşterea opţiunilor financiare şi tipuri de servicii financiare.
Modulele s-au desfăşurat pe parcursul a patru luni, fiind livrate unui număr de 231 cursanţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 30 ani, copii şi tineri din Liceul Buftea, Liceul Tărtăşeşti, Liceul Nichita Stănescu Bucureşti, Școala Germană Hermann Oberth Ilfov.
Cursurile au cuprins şi tineri provenind din medii defavorizate, beneficiari ai proiectelor Asociaţiei Amurt – Casa Domneşti şi din Centrul de Plasament „The Door” – Mogoşoaia.
Cursurile au fost livrate pro-bono în cadrul proiectului „Trainerii de responsabilitate financiară” de către trainerii acreditaţi Dana Ichim (Asociaţia Maia), Simona Mitrea (Asociaţia „Kleine Schule”), Diana Preda (Asociaţia „Kleine Schule”) .

 

Mai multe informaţii:

Simona Mitrea, preşedinte Asociaţia „Kleine Schule”

www.kleine-schule.ro / kleine-schule [at] kleine-schule.ro

Diana Preda, development project manager şi trainer independent, voluntar Asociaţia „Kleine Schule”

Dana Ichim, preşedinte Asociaţia Maia

www.asociatia-maia.ro / maia [at] asociatia-maia.ro

 


Share
© 2016 Kleine Schule
Top
Urmareste-ne si pe Facebook