„În căutarea lui Eliade” este tema propusă pentru cea de a patra conferință “Papuci mari, papuci mici”, organizată de Asociaţia Kleine Schule pe 30 mai 2017, in Bucuresti.

Conferința aduce povestea adultului de astāzi în timpul anilor de școalā, cât din pasiunea, pe care o are acum a descoperit-o încā din copilārie, dacā l-a inspirat sau încurajat un profesor sau un mentor și ce îl face sā continue. Scopul conferinței este sā evidenţieze câtā contribuiţie are școala, în forma sa actualā, la dezvoltarea abilitāţilor copiilor sau dacā mai degrabā, prin materii neatractive și informaţii stufoase, neconcludente, le inhibā potenţialul.

Speakeri, apreciați  în viața publică românească, vin chiar înainte de Ziua Copilului pentru a aduce povești și gânduri frumoase și inspiraționale la conferința În căutarea lui Eliade, a patra din seria conferințelor “PAPUCI MARI, papuci mici”, conferințe organizate pentru a promova tematici legate de copiii cu abilitati înalte.

  • Ligia Deca , Consilier de Stat, Departamentul Educație și Cercetare, Administrația Prezidentiala, vine pentru a vorbi în deschidere despre politicile educaționale pe care proiectul România Educată le susține, în special, despre problematica copiilor cu abilități înalte.
  • Regizorul Tedy Necula vine pentru a ne povesti cum, în copilărie, părea un caz pierdut, însă, având ambiție, abilități si motivație, caracteristicele unui copil cu abilitati înalte (conform Renzulli), Tedy a depășit multe obstacole.
  • Jurnalistul Tudor Musat vine pentru a ne povesti cum era în copilărie și ce l-a ajutat să progreseze în carieră.
  • Psihologul Pribeanu Dacian , nevăzător și multiplu campion național la șah, vine la conferință pentru a ne povesti cum imposibilul poate deveni posibil.
  • Ana M. Marin, trainer și zână a poveștilor în Public Speaking și facilitare grafică, vine pentru a ne povesti cum mâzgâlea non stop la școală în timpul orelor.
    Cu siguranţă va fi o conferință de poveste.

România este şi ţara copiilor cu abilităţi înalte sau supradotaţi, iar pentru ei, în ultimii ani, s-au creat programe dedicate de educaţie. Asociaţia pentru Educaţie şi Ştiinţă Kleine Schule continuă seria conferinţelor “PAPUCI MARI, papuci mici”, organizând marti, 30  mai 2017, în București, cea de a patra conferință, In căutarea lui Eliade. Sunteti așteptati să cunoaştem caracteristicile copilului cu abilităţi înalte, cum venim în întâmpinarea nevoilor lui, sā analizăm mai clar atunci când înscriem copilul într-un program educaţional – sā evaluăm nu atât spaţiul, cât mai ales oamenii cu care copilul va interacţiona.

La conferință vor participa peste 200 de persoane din București și din județele învecinate –  Giurgiu, Ialomița, Teleorman, Prahova și Dâmbovița. Participarea la conferinţă este gratuită și se face prin înscriere și confirmare. Confirmarea înscrierii se face în limita locurilor disponibile, pe principiul primul sosit, primul servit.

Formular de înscriere: https://goo.gl/forms/FAdAi9XIdlHRn9RH2

Conferinţele “PAPUCI MARI, papuci mici” au scop informativ şi sunt destinate pārinţilor, cadrelor didactice din învāţāmântul preuniversitar, specialiştilor, jurnaliştilor şi bloggerilor care doresc să îşi facă o imagine despre mişcarea „gifted”

Conferinţele sunt organizate de Asociaţia pentru Educație și Știință  “Kleine Schule” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București , prin intermediul programului Gifted4All by Kleine Schule. La sfârşitul fiecărei conferinţe, cadrele didactice și studenții vor primi adeverinţă de participare.

Detalii suplimentare pot fi găsite și pe pagina de Facebook Gifted4All by Kleine Schule     

# # #

Asociația pentru Educație și Știință „Kleine Schule”, din 2011, îşi dedică activitatea pentru pregătirea copiilor şi adolescenţilor cu abilităţi înalte, precum şi pregătirea tuturor acelora care interacţioneză şi fac parte din universul lor (părinţi, bunici, cadre didactice, consilieri, psihologi, etc )

Iniţiate de Asociația Kleine Schule, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conferinţele “PAPUCI MARI, papuci mici”, susţin educația copiilor cu abilităţi înalte prin intermediul programului educaţional Gifted4All, program ce promovează valorile specifice educaţiei diferenţiate, în funcţie de abilităţile copiilor cu potenţial înalt şi sporirea gradului de implicare a cadrelor didactice, a părinţilor şi a comunităţii în dezvoltarea unui mediu echilibrat de viaţă.

În noiembrie 2016,  Abilitate vs. Aptitudine, tema primei conferințe “PAPUCI MARI, papuci mici”, a adus în discuție importanța identificării copiilor cu abilități înalte și orientarea lor către programe educaționale specifice.  

În februarie 2017, Creierul (supra)DO╦PAT , tema celei de a doua conferințe “PAPUCI MARI, papuci mici”, a adus în discuție importanța cunoașterii copilului cu abilitāţi înalte (supradotat) din punct de vedere fiziologic și cum funcţionează creierul lui, respectiv cum învață, și necesitatea ghidării către programe educaționale dedicate.  

În martie 2017, Neconvențional în sistem convențional , tema celei de a treia conferințe “PAPUCI MARI, papuci mici”, a adus în discuție profilul profesorului și programele educaționale, despre profesorul bun și profesorul extraordinar, dacă profesorul ar trebui să fie un tutore sau un mentor, dacă elevii au nevoie mai degrabă de mentoring pentru descoperirea potențialului propriu și atingerea performanței personale sau au nevoie de tutoring pentru performanță școlară. De asemenea, discuția a relevat și ce înseamnă un program educațional, în general și un program educațional, în special, pentru copiii cu abilităţi înalte

 

Pentru mai multe detalii:

Lăcrămioara OCUNSCHI                                

Communication & PR                                                  

0723 164 871                                                        

[email protected]     

 

Share
© 2016 Kleine Schule
Top
Urmareste-ne si pe Facebook