Chestionar pentru testarea inteligențelor multiple

după Lucia Gliga (coord.), 2001

Alegeți DA pentru fiecare propoziție care vi se potrivește:

  1.  Aud cuvintele în minte înainte de a le citi, rosti sau scrie
  2.  Oamenii vin la mine să ceară sfaturi, atât la locul de muncă cât şi acasă
  3.  Petrec timp în mod regulat meditând, reflectând şi gândindu-mă la problemele importante ale vieţii
  4.  Îmi place să fiu înconjurat de plante
  5.  Când am o problemă caut ajutorul altcuiva mai degrabă decât să încerc s-o rezolv singur
  6.  Prefer cărţile/periodicele cu ilustraţii multe
  7.  Am o voce plăcută
  8.  Prefer sporturile de echipă celor care se practică individual
  9.  Trebuie să exersez pentru a-mi forma o deprindere; nu ajunge doar să citesc sau să urmăresc o demonstraţie
  10.  Aud întotdeauna o notă falsă
  11.  Mă simt mai bine când lucrurile sunt măsurate, clasificate, analizate, cuantificate
  12.  Adesea mă joc cu animalele
  13.  Cred că am o coordonare motrică bună
  14.  Adesea bat ritmul sau fredonez când lucrez sau învăţ ceva nou
  15.  Cărţile sunt foarte importante pentru mine
  16.  Am participat la sesiuni şi seminarii de consiliere şi dezvoltare personală ca să aflu mai multe despre mine însumi/însămi
  17.  Când închid ochii, văd adesea imagini clare
  18.  Am cel puţin trei prieteni apropiaţi
  19.  Reţin mai mult de la radio sau ascultând o casetă audio decât de la TV sau din filme
  20.  Îmi place să găsesc erori de logică în ceea ce spun sau fac ceilalţi
  21.  Ţin un jurnal în care consemnez evenimentele din viaţa mea interioară
  22.  Îmi plac jocurile ca Scrabble, anagramele etc.
  23.  Ştiu multe melodii
  24.  Sunt patron sau cel puţin m-am gândit serios să încep o afacere proprie
  25.  Prefer să-mi petrec serile cu prietenii decât să stau acasă singur
  26.  Pot să-mi imaginez uşor cum ar arăta ceva văzut de sus
  27.  Dacă aud o melodie o dată sau de două ori, pot s-o reproduc cu acurateţe
  28.  Fac experimente cu plante şi animale
  29.  Fac sport/activităţi fizice în mod regulat
  30.  Îmi place să mă distrez, pe mine şi pe alţii, cu rime sau jocuri de cuvinte
  31.  Mă consider lider (sau alţii mi-au spus că sunt lider)
  32.  Sunt sensibil la culori
  33.  Mi-e greu să stau nemişcat mai mult timp
  34.  Pot să socotesc în minte cu uşurinţă
  35.  Când lucrez îmi place să categorisesc lucrurile după importanţa lor
  36.  Consider că am voinţă puternică şi că sunt independent(ă)
  37.  Matematica şi ştiinţele au fost materiile mele preferate în şcoală
  38.  Pot să ţin ritmul cu un instrument de percuţie simplu când se cântă un cântec
  39.  Folosesc frecvent un aparat de fotografiat sau o cameră video pentru a înregistra ceea ce văd în jur
  40.  Ceilalţi îmi cer câteodată să explic sensul cuvintelor pe care le folosesc când scriu sau când vorbesc
  41.  Îmi place să port haine din materiale naturale
  42.  Sunt realist în privinţa puncelor mele tari şi slabe (datorită feedback-ului primit din diverse surse)
  43.  Cele mai multe idei îmi vin când mă plimb, fac jogging sau desfăşor o activitate fizică
  44.  Îmi place să mă joc cu jocuri de puzzle, labirint şi alte jocuri vizuale
  45.  Prefer să joc Monopoly sau bridge decât să joc jocuri video, să fac pasenţe sau să joc alte jocuri de unul singur
  46.  Ascult frecvent muzică la radio, casetofon etc.
  47.  Visez mult noaptea
  48.  Ca elev, am învăţat mai uşor la engleză, ştiinţele sociale şi istorie decât la matematică şi ştiinţe
  49.  Prefer să petrec un week-end singur la o cabană în pădure decât într-o staţiune modernă cu multă lume în jur
  50.  Îmi place să cos, să ţes, să cioplesc, să fac tâmplărie sau alte activităţi manuale
  51.  Câteodată mă surprind mergând pe stradă fredonând
  52.  Mă orientez uşor în locuri necunoscute
  53.  Când conduc pe autostradă sunt mai atent la ce scrie pe panouri decât la peisaj
  54.  Mă simt bine în pădure
  55.  Îmi place să joc jocuri care necesită gândire logică
  56.  Îmi place să-i învăţ pe alţii (indivizi sau grupuri) ceea ce ştiu eu ce fac
  57.  Simt nevoia să ating obiectele pentru a afla mai multe despre ele
  58.  Îmi place să desenez sau să măzgălesc
  59.  Îmi place să mă implic în activităţi legate de munca mea, biserică sau comunitate, care presupun prezenţa unui număr mare de oameni
  60.  Îmi place să fac mici experimente (ex. ”Ce-ar fi dacă aş dubla cantitatea de apă pe care o torn la rădăcina trandafirului în fiecare săptămână?”)
  61.  Pot să răspund la atacuri cu argumente
  62.  Cânt la un instrument muzical
  63.  La şcoală, geometria mi s–a părut mai uşoară decât algebra
  64.  Mintea mea caută structuri, regularităţi, secvenţe logice în jur
  65.  Recent am scris ceva ce m-a făcut să mă simt mândru sau a fost apreciat de ceilalţi
  66.  Weekend-ul ideal este o ieşire în natură
  67.  Mă simt bine în mijlocul mulţimii
  68.  Cred că aproape orice are o explicaţie raţională
  69.  Am un hobby pe care nu-l dezvălui altora
  70.  Prefer să-mi petrec timpul liber în natură
  71.  Mă interesează progresele din ştiinţă
  72.  Sunt foarte bun bucătar
  73.  Folosesc frecvent gesturi sau alte forme de limbaj corporal când vorbesc cu alţii
  74.  Viaţa mea ar fi mai săracă dacă n-ar fi muzica
  75.  Uneori gândesc în concepte clare, abstracte, pe care nu le formulez în cuvinte sau în imagini
  76.  Conversaţia mea face apel frecvent la lucruri pe care le-am citit sau le-am auzit
  77.  Am câteva scopuri importante în viaţă, la care mă gândesc în mod regulat
  78.  În camera mea trebuie să fie o floare
  79.  Îmi place “Montagne russe” şi alte experienţe fizice asemămătoare
  80.  Am mulţi prieteni